O statuie din lemn a primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, amplasată în apropierea orașului natal al acesteia din Slovenia, a fost incendiată.
Incidentul s-ar fi produs pe 4 iulie, de Ziua Națională a Statelor Unite, însă informația a apărut în spațiul public abia miercuri, informează BBC.
Brad Downey, artistul american care a comandat statuia, a anunțat că a fost nevoit să îndepărteze resturile acesteia a doua zi.
Poliția slovenă a anunțat că a demarat o anchetă în acest caz.
Casa Albă nu a comentat până în acest moment incidentul.
Statuia, amplasată în orașul natal al Melaniei Trump, Sevnica, a fost sculptată din trunchiul unui copac și a fost criticată de localnici pentru că nu semăna aproape deloc cu soția președintelui american, Donald Trump.
Melania Trump era înfățișată într-un palton albastru, similar celui pe care l-a purtat la ceremonia de învestire a soțului său. Sculptura a fost prezentată publicului pentru prima dată în iulie 2019.
Unii localnici au descris statuia ca fiind „un dezastru” și s-au plâns că semăna mai degrabă cu personajul Smurfette din celebrele desene animate „Ștrumfii” decât cu Melania Trump.
Brad Downey a declarat pentru Reuters că ar vrea să afle cine a dat foc statuii și din ce motiv. El a mai spus că a sperat că statuia va deschide calea pentru un dialog despre situația politică din Statele Unite, inclusiv în legătură cu imigrația.
Melania Trump, născută și crescută în Slovenia, în perioada în care aceasta făcea parte din Iugoslavia, s-a mutat în Statele Unite în anii ’90.
În august 2019, o statuie de lemn a președintelui Donald Trump a fost ridicată tot în Slovenia, în apropierea capitalei Ljubljana. În ianuarie 2020, și aceasta a fost incendiată de persoane rămase necunoscute.